Remus V. Giorgioni

                                 remus valeriu giorgioni - web          

                     

    REMUS VALERIU GIORGIONI                     
                                             

       IAR ŞI IAR MAREA...!
                                                                          

     Prea uluită să mai poată da
     un răspuns coerent elementelor
     (vânând idealuri, cutele mantiei sale
     ascund milioane de valuri!) -
     Ridicată-n picioare în faţa soarelui,
     Marea se tot încruntă...
     Larg deschis către zări Ochiul Mării

     ... Organe brăzdate, ţesuturi striate
     - grupe fremătătoare de muşchi -
     Marea pare asemenea unui ogor
     proaspăt arat: câmp cu brazde proaspete
     (rău de tot clătinat) de pe ţărmurile sale

     Cu o mie de aripi – o mie de ochi
     şi tot atâtea săgeţi
     dardele arbaletele Vântului
     fac ocolul pământului, iar pe Mare
     talazuri mari ca nişte tauri cereşti
     se avântă
     printre gorgonele în caleşti

     (Trecând nonşalant printre oameni şi stele,
     strecurându-se printre ele – atinsă!
     de iele şi streche... cu totul într-o ureche...
     Când vede un mal mai înalt
     Marea nu stă niciodată pe gânduri
     şi nu pregetă: ea izbeşte!)

     Iar când furtuna în aer pluteşte
     se-aud pe zări şuierate, şoaptele Vântului...
     Cu ele în spate, respirând sacadat 
     Marea vibrează din toate fibrele
     fiinţei sale adânci, ancestrale   

       

     (A bea din pocalul acesta
     al hulei marine aşa
     un vin tulburel
     e, pentru popoarele Mării
     o grea încercare - Pentru echipajul unei corăbii
     la fel!)



      *
 


     ... Singur pe ţărm cu poemele mele
     cu capul în nori şi în stele 
     mă-ntreb: Cine oare mai ştie
     ce mai înseamnă... azi... poezie!?...

     (Greu de crezut, în târziul acesta
     de univers
     că ar mai putea cineva încropi
     despre Mare – eternă rimă! - vreun vers
     Dar ia să-ncercăm, cine ştie...!?)


     PROZOPOPEE
 


     Cu focul stingi apa?... Cu apa
     stingi focul! Dar cine
     şi cu ce ar putea
     stinge trufia Mării?... Probabil e cineva
     (în sfere pe undeva)
     care îi face ei jocul!

     Chiar legile Mării – crispările
     Unduirile – clătinările (cutele petrecute
     în mantia-i mare)
     timpul le-adună şi le socoate
     pe toate 

     Pe faţa ei încreţită
     Vântul merge pe vârfuri – iscusit balerin
     alunecând pe marele ei patinoar
     Vorbeşte în şoaptă şi rătăceşte – abia
     dacă atinge eterul ce înconjoară
     trupul ei mare
     de vacă stelară!

     În cămările Vântului, Marea-i un cântec
     pe valuri în trashumanţă (sau poate o stanţă)
     el milioane de leghe străbate
     să vină la întâlnire...

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dorin Tudoran] [Liviu Antonesei] [Magda Ursache] [Ion Muresan] [Irina Petras] [Bedros Horasangian] [Maria G.Calandrone] [Vasile Gogea] [Radu Ciobanu] [Clelia Ifrim] [K.V. Twain] [Dan Danila] [Victoria Comnea] [Iulian Boldea] [Attila Jasz] [Eugen Dorcescu] [Gabriela Feceoru] [Stefan D. Dancus] [Christopher Kloeble] [Ioan Grosan] [Vasile Muste] [Paulina Popa] [Dorin David] [Iancu Motu] [George Echim] [Yehuda Amichai] [Nicolae Silade] [Alexandru Jurcan] [Mariana Floarea] [Daniel Lacatus] [Hans Dama] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Eugen Matzota] [Remus V. Giorgioni] [Mihaela Oancea] [Slavomir Gvozdenovici] [Petar Milosevici] [Daniela Radu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]