Remus V. Giorgioni

                                                                                                              

Web Design

 

                                 remus-valeriu-giorgioni-alt

        

      REMUS VALERIU GIORGIONI


       
                               Poarta întredeschisă
                          (Câte ceva despre moarte)
 
    „Dacă ambele există, nu doar lumea omului, ci și și lumea lui Dumnezeu, atunci ele nu pot ființa separat, complet rupte una de alta: trebuie să se afla undeva o poartă întredeschisă între ele...” (Gabriel Chifu, s.n.);
„Să crezi în nemurire e, până la urmă, lipsit de generozitate.” (Irina Petraș)

Despre exitus ca dare în primire (sau expiere). Conștiința morții
Vorbim mereu despre moarte, vrute și nevrute (ne dăm cu presupusul); dar realitatea crudă este că nu știm (mai) nimic despre subiect, odată ce nimeni nu s-a întors de „acolo”... Moartea este cu precădere subiectul preferat al poeților și al filosofilor. Sau – cum glumeam adineauri cu un prieten poet – este apanajul poeților adevărați, care mai toți au murit de tineri. Dar prilejul acestui articol mi l-a oferit „evocarea” lui H.V.Pătrașcu (nume pe care-l așteptam de mult să revină în „România literară”): evocare care este ea însăși un excelent eseu despre moarte și morți exemplare. Iată-l pe autorul nostru – cel al recenziei cărții Dlui Liiceanu, Exitus – cum cade de ușor și frumos el însuși în metafiorismul morții. Și zice așa: „În lumina sfârșitului, viața însăși pare că-și schimbă direcția ca o apă aureolată de un crepuscul din amonte. Finalul pare să fie finalitatea însăși a vieții, predestinat dintru chiar începutul ei.” (Vai, ce exprimare poietică; probabil că în sufletul său eseistic Dl Pătrașcu ascunde un poet reciclat.)
     ... Din păcate – în realitate, nimic mai fals: nu toate lucurile frumos exprimate sunt și adevărate. După câte înțeleg eu sensul acestei fraze, moarte („finalul” vieții) ar reprezenta însăși finalitatea, scopul ei. Dar s-ar putea ca viața actuală să se continue într-una mai înaltă și mai bogată, iar atunci moartea nu poate fi scop în sine, ci doar o poartă; mai mult decât prohodul în sine, pomenirea, sau suma acelor cunoscute ritualuri „de trecere”. Dar iată că eseistul trece subit la „conștiința morții”: moartea cioraniană. Și zice filosoful tânăr – în cartea sa de debut, Pe culmile disperării: „Distanța dintre un om care are conștiința morții și cel care nu o are este mai mare decât aceea dintre o stea și un scuipat” (...)


Iată un excelent trouvaille filosofic, unul dintre apoftegmele care l-au făcut celebru pe filosoful de la Rășinari. (În fața căruia se extaziază toți acei care au călcat și ei într-un „scuipat” filosofic... Cât despre „noi” autorul acestor rânduri, nu ne includem; am călcat cel mult pe urmele vreunui Poet.)
     Ar fi prea multe de spus despre conștiință și evaluarea/ex- ploatarea ei - vezi în acest sens și cartea cu același titlu a lui Henry Ey. Dar suntem de părere că în cazul acesta, ca în repetate alte rânduri, marele filosof bravează; (de, era și tânăr pe-atunci, epoca insomniilor cronice, care pot provoca stări modificate de con- știină, mergând până la delir). Nu, nu vă imaginați că eu, autorul eseului de față (în fapt un biet eseuaș) aș ști mai mult(e) despre subiect decât domnia-ta, Cititorule. Sau că aș pretinde așa ceva. Am însă și eu dreptul la opinie și opiniunile aferente. Înainte de a vorbi despre conștiință, trebuie să facem vorbire despre cunoștință: ce se cunoaște în general despre moarte: mainimicul poetului... Ce înseamnă până la urmă să ai conștiința morții? Se zice de când lumea că omul este singurul „animal” care știe că moare: are cunoștința – oare nu și conștiința? – morții.

A trece „în neființă” – la cele veșnice
Superficial vorbind/judecând lucrurile, pare că este același lucru: să dai „colțul”, să dai „în primire”; să dormi „somnul de veci”. (Biblia, în repetate rânduri, ca să evite bruschețea afirmației, rela- tează despre o persoană că „a adormit”; a adormit în Domnul. Dar ce are moartea cu somnul?...) Cartea Eclesiastului, pusă pe seama lui Solomon, regele înțelept, are multe de spus, conține repetate afirmații despre moarte; cât și despre nemurire. Dar trebuie să evaluăm și perspectiva Noului Testament: viziunea creștină a morții. Până atunci, însă, să facem deosebirea dintre cele două sintagme din intertitlu. Ele se află la poli opuși – la „Antipozi”, fiindcă reflectă două concepții de viață diametral opuse. Trece la cele veșnice cineva care crede în suflet/veșnicie și nemurire; trece în neființă ateul evoluționist (cum ar putea o ființă creată să devină... neființă? - Să „evolueze”, vasăzică, în sens invers).
     Dar însuși numele cărții lui G.Liiceanu ne duce cu gândul la o ieșire: exit; vasăzică o ușă sau poartă, loc de trecere. Iar dacă trecem undeva, în altă parte/dimensiune, de ce zicem că trecem „în neființă”, când noțiunea aceasta înseamnă anihilare, eradicare totală - neant. Ființa – sufletul, conștiința – odată creată nu mai poate fi eradicată, ci numai modificată. Dacă este să credem spusele teologilor, bazate pe Sfânta Scriptură, chiar trupul va învia într-o zi într-o altă structură, o entitate transfigu- rată. (Vezi și sintagma/titlu a lui Ioan Alexandru, „Pământ trans- figurat”.) Tot ei – în răspăr cu unii gânditori laici – susțin că eul uman, la înviere se va ridica în așa fel, încât să poată suporta noile condiții de mediu, fizico-chimice, existente într-un alt spațiu, „extraterestru”. Nici într-un caz nu trecem în neființă, ci într-un alt fel de ființă: ori vrem – ori nu vrem!
     În opinia noastră, despre moarte are dreptul să-și dea cu părerea, întru oarecare cunoștință de cauză, doar un credincios practicant. Valențele morții sunt aprig ciuntite dacă o vedem doar ca pe un crepuscul al ființei, situat la polul opus nașterii (i-ar sta bine s-o considerăm ca pe o renaștere). Fiindcă moartea ateului, fie el o personalitate oricât de mare este o stopare – un obstacol în fața vieții eterne................
                  

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Frank Wedekind] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Mircea Petean] [Diana Carligeanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Delia Muntean] [Adrian Munteanu] [Kocsis Francisko] [Mircea Pora] [Serban Chelariu] [Rosemarie Haines] [Dan Danila] [Dan Damaschin] [Ilse Hehn] [Caliopia Tocala] [Alexandru Jurcan] [Soril Miavoe] [Geo Galetaru] [Clelia Ifrim] [Elena Abrudan] [Cornelia Alexoi-Shili] [Paula Barsan] [Petru Iliesu] [Damaschin P.-Buia] [Sorin Finchelstein] [Viorel Ploesteanu] [Laurian Lodoaba] [Stefan Jurca] [Aurelian Sarbu] [Fabian Soberon] [Rodica Raica] [Rainer M. Rilke] [Katharina Kilzer] [Heinz Uwe Haus] [Bianca Marcovici] [Fl. Smarandache] [Victoria Comnea] [Remus V. Giorgioni] [Renate Done] [Herbert-W.Muehlroth] [Adrian Badea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]