ILSE HEHN
           
  
         FLORENȚA I. / Dincolo de Arno
              
                „Mărirea Celui care-atotpătrunde
              mişcând întregul tot şi dând splendoare
               mai mult-aici şi mai puţin-altunde!”¹
                               (Dante, Paradisul )
Oltrarno
                 Către ora 15 simţi
arşiţa zilei. Arno îşi varsă
saliva peste margini aproape de mal aici
miroase a urină de pisică şi aer încins
înghesuit în colţ romantismul eşuează pe
zidurile lui Borgo San Jacopo grozama mătură
istoria sub podurile aruncate în aer în 1944 apoi 
reconstruite. În vechea formă doar Ponte Vecchio – o gură
plină de aur fără răspuns sub limbă        
Costa di San Giorgio se rostogoleşte către
cetatea Belvedere care pare să ardă
                  tocmai se filmează
o scenă pentru TV cu bărbaţi tineri până la brâu în
ritm de rapp miros de nisip de iarbă uscată pungi
de hârtie se iţesc în prundiş
privirea mea alunecă peste o sculptură - nud de
femeie frumoasă piatră moartă - alunecă peste
posterul oraşului molatica panoramă a dealurilor însetate din jur cerul deasupra cu răsuflarea tremurată
   Schimb unghiul de filmare

Soarele îşi suflă ultimele scântei
îi trece zilei prin gâtlej moartea se retrage în
penumbră pe San Miniato pe Santa Felicita pe
altare şi fresce îţi strecoară mătasea alb neagră
prin ochi în dosul frunţii
                 Apoi lumina dispare

Seara - un pom sur – propteşte liniştea
în biserici se fărâmiţează tablouri cu ochi divini
cineva drept amintire lipeşte foi zincate-argintii în
                            Dante al său
__________________
1. în traducerea lui George Coşbuc (n. trad.)


         FLORENȚA II. / Nu moartea


Să cauţi comutatorul sub piele să
înţelegi amintitul iad purgatoriu paradis
sub laurii zincaţi ai lui Dante                   

       
                    De mult ne-a uitat oraşul
rest neclar umplutură cenuşie
vălurele mărunte peste piatra prăfoasă turişti
acrobaţi în Piazza della Repubblica la
picioarele lor sticla cu monede de acum şi imediat
vânzători de genţi la marginea scenei poate algerieni
împrăştiaţi de viaţă vor zbura prin înserare ca liliecii în spirala
fricii crescânde
            În jurul nostru strălucirea împietrită a faţadei
                                           domului
alături campanila lui Giotto legată în arşiţă
răcoarea tâmplelor – geometria alb verde a baptisteriului
În faţă lui Palazzo Vecchio cópii
învingători goi decor de scenă nuntaşi decoloraţi
nu departe leneveşte Ponte Vecchio repoleit pentru vară
            dedesubt Arno în mâl cu faţa-n jos

Abia vizibile semnalele culorilor în biserici
tablourile de la Uffizi închise în sticlă păzite din gherete
casa lui Dante vărgată de umbre Piazza Santa Maria Novella
aprinsă-n lumină vânzători de vederi în zona gării
târfe câţiva pomi tristeţea locului

După ora 23 seara se surpă-sine
peste noi chipul oraşului din gura lui un cer fără fard ne
pândeşte. Sosim în Piazza Santa Elisabetha la Hotel
                                     Bruneleschi
urcăm în turnul bizantin – un tub de piatră gol secolul
al şaselea – noaptea ne apare
                     mutilată de vise, contemporană,

                     Nu moartea ne înspăimântă


         FLORENȚA III / La margine


Înstrăinarea dintre noi la marginea unor posibile          păduri întreţesute de vine precum frunzele          
oraşul cap de leu sarcofag din piatră dură
              iubiţi din marmură
veritabilă fără îndurarea căldurii
blana tocită a cerşetorului  
în spărturi lumina se joacă
  cu himenoptere rătăcite
 
       Pentru câteva ceasuri soarele face tumbe      
fierbe galben peste plămânii noştri lipite cu aramă
crăpăturile     
eviţi trotuarele-nguste
răsuflarea ta înceată în arşiţă – un animal
mult prea mare în asfalt
                  ochiul scorbură
                respiră nervos  

Arno poartă trunchiuri
                      semn de ploaie
un fir de apă brun – ocrotire întunecată
singurătatea monadelor ´...........

mai mult........