Sorin Finchelstein

                                                                                                              

Web Design

 

                                                                                                                    
                            Sorin-Finchelstein-ALT

 

                  SORIN FINCHELSTEIN 
                              
      

                  
VENEA O MOARĂ PE SIRET,
                     DEŞI DOAR LA FIGURAT


Urâm întotdeauna pe cei pe care îi ucidem?” Este o întrebare la care răspunsul poate fi, uneori, chiar deseori, ambiguu. La cazurile celebre consemnate în istorie, literatură sau psihanaliză ‒ Oedip, Brutus, Othello, Himmler, Stalin, Râmaru ‒ se adaugă acum cel al gălăţeanului Venea, un personaj care, considerând complexele circumstanţe emoţionale şi existenţiale care i-au însoţit gestul necugetat, îşi va ocupa, cu siguranţă, locul în acest panteon infracţional. 


     Motto:
     Oraşul meu de suflet, Galaţiul meu iubit,
     Cu drag privesc la tine, oraş întinerit!
     Flăcău când fu bunicu’: noroaie şi bordeluri;
     Ci-n epoca de aur, tu ţării dai oţeluri!


     Doamne, că frumos mai e Galaţiul toamna! Frunzele majesticilor tei de pe Strada Domnească se aprind într-un roşu care ar putea concura cu limbile de foc ce se iţesc din coşurile Combinatului Siderurgic. Mai precis, ar fi putut concura dacă uriaşii vălătuci de fum înecăcios, emişi fără contenire de către aceeaşi sursă, nu s-ar fi aşternut temeinic, în straturi succesive de zaţ negru ‒ pe care nici năvalnicele ploi estivale nu au reuşit să-l înlăture ‒ pe bijuteriile coroanei teiului gălăţean. Povestirea noastră debutează în zorii unei dimineţi de toamnă însorită – deşi primele raze de soare, încă timide, sunt înăbuşite de uriaşii vălătuci de fum înecăcios, emişi fără contenire de către… Şi, ca în zorii oricărei dimineţi de toamnă însorită din deceniul al optulea, elevii se pregătesc să se îndrepte către şcoală, pensionarii către cozile tradiţiona-

            
le, braconierii către baltă, bişniţarii spre vadurile repartizate fiecăruia, iar harnicii siderurgişti gălăţeni către combinat; aceştia din urmă, pentru a alimenta cu foc continuu nesăţioasele furnale care emit, fără contenire, uriaşii vălătuci de fum înecăcios patrulând, cu aroganţă de conchistador, spaţiul aerian al venerabilei urbe danubiene.
     Şi, pentru că vorbeam de uriaşii vălătuci de fum înecăcios patrulând cu aroganţă de conchistador spaţiul aerian al venerabilei urbe danubiene, trebuie să spunem că aceştia se amestecă, în proporţii inegale, cu vălătucii de fum înecăcios care, escortaţi de roiuri de scântei pasagere, ţâşnesc pe coşul venerabilei locomotive cu aburi ce tocmai îşi exersează ţignalul în vederea iminentei, şi maiestoasei, intrări în gara municipiului, în fruntea rapidului “Dunărea”. Popularul tren de călători, mult îndrăgit de navetiştii de pe ruta Brăila-Galaţi şi retur, părăsise Bucureştiul pe la miezul nopţii, propulsat de una dintre modernele locomotive diesel electrice produse de Uzinele Electroputere, adevărat bastion al industriei socialiste olteneşti. Cum însă dieselul iniţial dăduse în primire la Barboşi, la numai cincisprezece kilometri de ţintă, antediluviana hardughie cu aburi, aflată în drumul de adio către muzeul CFR, a fost chemată, pentru ultima oară, la datorie. (Să ne lăsăm puţin furaţi de nostalgie, şi să admitem că, pentru acei dintre noi care au crescut în vremea locomotivelor cu fochist şi tender, călătoria pe „cale lungă drum de fier” se va asocia întotdeauna cu mirosul de cărbune ars şi cu grăunţele de zgură intrate pe sub pleoapele temerarilor care ‒ în ciuda mult popularizatului avertisment „e pericoloso sporgersi” ‒ îşi scoteau căpăţânile, în plină cursă, prin ferestrele vagoanelor de diverse clase. Aici am putea menţiona că, în mod oarecum surprinzător, abolirea structurii de clasă la nivelul societăţii româneşti, în general, nu a condus şi la o măsură similară în ceea ce priveşte vagoanele de călători).
Cam pe la treimea garniturii feroviare amintite, mai precis, de pe culoarul vagonului (“lit”) 14bis, inginerul Siret lansă prin fanta geamului întredeschis, cu o mişcare expertă, ţigareta americană pufăită doar pe jumate, după care reintră în cuşetă, în vederea operaţiunilor de debarcare. Ţigara astfel lepădată căzu, mai întâi, victimă efectului tunel creat de mişcarea şarpelui de metal verde, fiind ulterior înhăţată de o rafală de vânt venită dinspre baltă, şi, finalmente, depusă pe spinarea unei bovine placide care păştea în preajma cantonului 488b. Cu un gest leneş al cozii, paşnicul animal mătură obiectul zburător neidentificat care, catapultat pe geamul cantonului, ateriză taman în căptuşeala şepcii decolorate de soare și sudoare plasată, cu dosul în sus, pe masa acoperită cu o muşama plesnită, de culoare incertă. “Norocu’ tău, Sadovene!” exclamă cantonierul cu acelaşi nume, lăsând din mână sectorul circular de lipie şi felia de salam Torpedo care-i compuneau foarte matinalul .........

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Giuseppe Ungaretti] [Andrei Zanca] [Vasile Gogea] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Maggie Butt] [Gheorghe Schwartz] [Magda Ursache] [Liviu Antonesei] [Nicoleta Dabija] [Radu Ciobanu] [Branislav Nusic] [Nicolae Coande] [Adrian Grauenfels] [Mircea Petean] [Rosemarie Haines] [Clelia Ifrim] [Zenovie Carlugea] [Mihai Eminescu] [William Totok] [Dan Danila] [George Vulturescu] [Adalbert Gyuris] [Mihaela M.-Stroe] [Adjei Agyei-Baah] [Mircea Pora] [George Schinteie] [Maximilian Menut] [Ion Caraion] [M. Roznoveanu II] [Emil Brumaru] [Florica Bud] [Heinz Uwe Haus] [Dabija&Antonesei] [M. Papastefanou] [Nichita Stanescu] [Caliopia Tocala] [Reiner Kunze] [Victor Ravini] [Fl. Smarandache] [Victor Albu] [Alexandru Cazacu] [Alfred Poplinger] [Sorin Finchelstein] [Johann Steiner] [Mircea M. Pop] [Herbert-W.Mühlroth] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]