Sorin Finchelstein

                                                                                                              

Web Design

 

                                                                                                                    
                            Sorin-Finchelstein-ALT

 

                  SORIN FINCHELSTEIN 
                              
      
                        
APATIE ŞI ACTIVIE,
                    


Cică în Raiul Rai – unde doar puţini dintre noi vor ajunge – erau doi sfinţi, buni pretenari: Sfântul Apatie și Sfântul Activie… Activie era într-o continuă agitaţie: schiat, înotat, jogging, regulat (adică făcea jogging în mod regulat:-). Apatie, însă, stătea cât era ziua de lungă într-un hamac, și mai trăgea câte o gură de tărie să-și stâmpere angoasa. Singura lui activitate era ţintarul pe care îl juca cu Activie, când acesta din urmă mai făcea o pauză la orarul lui încărcat. Ȋnvăţaseră jocul de la un pământean ghiduș, unul Topîrceanu. Tot el i-a iniţiat în Hora Călugărilor pe care, hăulind strigăturile de rigoare, o învârteau în fiecare Duminecă, la Căminul Cultural. Ţintarul îl jucau pe o piele de oaie importată de pe Lumea Cealaltă (căreia noi, muritorii de rând, îi zicem „Lumea Asta”), pe care așezau grijuliu măsline grecești Kalamata (și astea tot de contrabandă). Și cum la ţuică merge de minune o măslinuţă, jocul se sfârșea adeseori doar cu sâmbureii de măslină pe pielea de oaie…
Și cum băteau ei ţintarul într-o zi, cu câinii cu colaci în coadă hălăduind împrejur, prin lapte și miere, mai vorbeau de de-ale lor, căci – cu Netul omniprezent – sfinţii erau mult mai informaţi decât pe vremea lui Sisoe (patronul ceresc al lui Topîrceanu). Zice Apatie: „Ai auzit de Pafnutie? L-au prins cu harfa neacordată, și l-au amendat cu o sută de firfirici. Noroc de noi că suntem afoni și nu le avem cu harfele…”
Subiecte de cancan se găseau din belșug – „Cum pe Pământ, așa și-n Rai”. Să-l amintim doar pe Sfântul Parșivie care venind de la vecernie își dezvelea bărbăţia în faţa preacuvioaselor sfinte care, îngrozite, își acopereau ochii cu palmele... fără a răsfira degetele. Nu și Sfânta Borfelina, care nu se sfia să-l apostrofeze: „Păi bine Sfinţia Matale, mâncaţi-aș, nu ţ-o văd nici cu ochelarii pe nas; aș zice că mi-ar trebui un benoclu!” Sfânta era cunoscută în tot Raiul – „cunoașterea” trebuind a fi înţeleasă în sensul ei biblic – de toţi Sfinţii în putere, ca și de cei mai vârstnici; aceștia din urmă, însă, contra unei sume negociate.
Un subiect favorit de bârfeală era și Sfântul Escrocherie, care prin giumbușlucuri diavolești a dus pe multi sfinţi la sapă de lemn, lăsându-i – ca să zic așa – la fundul gol. I se dusese buhul în tot Raiul, unde îl porecliseră „Sfântul Caritas”. Și pentru că am ajuns la fundul gol, să-l amintim și pe Sfântul Dosoftai. Pentru mult timp acesta s-a ascuns, împreună cu sfântul de origine chineză Iaonfund. Numai la vremea din urmă au ajuns și ei să fie în rând (era să zic „cu oamenii”) cu sfinţii, adicătelea să fie acceptaţi, ba chiar îmbrăţișaţi.

            
Tot un sfânt de origine chinez, și care a fost hirotonisit mai încoace, este Sfântul Covidie, ușor de recunoscut căci poartă întotdeauna mască, și de care toţi ceilalţi sfinţi se feresc ca de... să nu-i pomenim numele. Asta pentru că umblă cu ditai seringa la el, și te înţapă când ti-i lumea mai dragă. Când o face, îţi mai servește și descântece precum:
„Foaie verde măghiran,
Să te fac ca la Wuhan;
Că de nu, să vezi pricină,
Te-oi băga la carantină!”
Unul dintre sfinţii care stârnește compătimirea întregului conclav este Sfântul Astenie, văr bun cu Apatie, și care – cum este mai betegos – este îngrijit de Sfântul Doctorie. Doctorie e pe bune cu Sfânta Homeopatie care, atinsă de păcatul trufiei, poartă la gât un colier de buburuze colorate. Sfânta pretinde că buburuzele au daruri lecuitoare miraculoase, că doar au fost blagoslovite de însuși Sfântul Energie.
Să nu-l uităm nici pe Sfântul Preacurvie, care duce o viaţă demnă de numele pe care-l poartă. Preacurvie, un pericol permanent la castitatea tinerelor sfinte, este invidiat de mai toti sfinţii, dar preţăluit de cei aflaţi la pubertate, cărora le este mentor în cele sexualicești. Ȋn Rai, sexul nu este considerat un păcat, atât timp cât partenerii sunt de sex opus; și se slujesc de maţul de cârnat. Asta, în ciuda impresiei pe care o au muritorii, vreau să zic, ăia care nu au murit, încă. Trebuie neapărat să spunem că în Rai nu sunt decât două sexe mari și late (vorbind în sensul figurat); și o singură orientare sexuală; asta pentru că sfinţii sunt oarecum rămași în urmă faţă de pământeni. Dar și aici – spre bucuria lui Dosoftai și Iaonfund – treburile încep a se schimba.
Un sfânt a carui preţăluire crește de la zi la zi – deși expresia este irelevantă pentru Rai, unde noaptea nu cade niciodata – este Sfântul Internetie, a cărui popularitate este ilustrată de stihuirea de pe ușa Căminului Cultural:
„Mulţămită-aducem ţie,
Și prinos, Internetie,
Că tablete și uaifai
Ne-ai adus, aici, în Rai!”
Ar mai fi și Sfântul Epigramie, îndrăgit de toţi comilitonii cărora le dedică cimilituri hăzoase; Sfântul Matolie, care umblă mai mult pe două, dacă nu chiar trei, cărări, probând sintagma potrivit căreia „necunoscute sunt căile Domnului” (și deci este plăcut Lui s-o luăm pe bâjbâitelea); și, nu în ultimul rând, Sfântul Grandomanie, care, ajutat de o portanţă deosebită, plutește deasupra tuturor celorlalti sfinţi. Cât despre Sfântul Onanie... preferăm să ne ţinem gura ferecată.
Acu’, chiar dacă nu i-am trecut la catastif pe toţi cei patruzeci de sfinţi, aș zice să ne întoarcem la partida cu care am început – de fapt la a zecea dintre ele – și să vorbim și de Sfântul Trișorie cu care atât Apatie, cât și Activie, refuză să mai joace ţintar; și asta pentru că, de nenumărate ori, a înghiţit măslina cu tot cu sâmburel, și s-a făcut, asemenea Sfântului Ilie, că plouă. Ptiu drace!

PS: Aţi remarcat, desigur, că în incursiunea mea prin „Vieţile Sfinţilor” m-am ferit – ca de... știţi voi cine – să vorbesc și de Șefu’. Asta pentru că, pios cum mă aflu, n-am vrut să iau în deșert numele Lui.
 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Frank Wedekind] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Mircea Petean] [Diana Carligeanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Delia Muntean] [Adrian Munteanu] [Kocsis Francisko] [Mircea Pora] [Serban Chelariu] [Rosemarie Haines] [Dan Danila] [Dan Damaschin] [Ilse Hehn] [Caliopia Tocala] [Alexandru Jurcan] [Soril Miavoe] [Geo Galetaru] [Clelia Ifrim] [Elena Abrudan] [Cornelia Alexoi-Shili] [Paula Barsan] [Petru Iliesu] [Damaschin P.-Buia] [Sorin Finchelstein] [Viorel Ploesteanu] [Laurian Lodoaba] [Stefan Jurca] [Aurelian Sarbu] [Fabian Soberon] [Rodica Raica] [Rainer M. Rilke] [Katharina Kilzer] [Heinz Uwe Haus] [Bianca Marcovici] [Fl. Smarandache] [Victoria Comnea] [Remus V. Giorgioni] [Renate Done] [Herbert-W.Muehlroth] [Adrian Badea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]