Paul Sarbu

                                Sarbu-Paul-150x150

                        
               PAUL SÂRBU


             RĂZBUNAREA PELICANILOR

                               (fragment)


      Mitea Zenovei ura pelicanii.

      Lucrase pe vremuri ca ,,paznic la pelicani” şi ,,îşi făcuse bine meseria”. Deşi, puţini pescari reuşeau să reziste în coloniile de pelicani: majoritatea vomitau, ,,îşi vărsau maţele” din pricina peştelui stricat de pe maluri şi a dejecţiilor cu miros fetid ce putrezesc totul în jur. Era o duhoare greu de suportat! ,,Împuţite păsări!...” bombănea el mereu!...
      Pelicanii erau organizați: jumătate din ei rămâneau în colonii să clocească grămezile de ouă învelite-n nămol, să le păzească de diferiți dăunători care le spărgeau şi le mâncau- ciorile, îndeosebi!- iar cealaltă jumătate pleca să se hrănească şi să captureze peşte pentru pui…Făceau cu rândul, bărbătuşi şi femele…
      În coloniile de la Buhaiova-Hreţişka-Babinci, din Delta Dunării, peştele era adunat în grămezi, pe jos, ,,după mărimea pelicanului”, peşte mic, pentru pui, peşte mijlociu pentru pelicanii tineri şi peşti mari, de toate felurile- ştiuci, crapi, somni, șalău- pentru pelicanii comuni mari. Şi totul ,,zduhnea”, pretutindeni erau numai miesme fetide, nu putea oricine să înainteze în mijlocul coloniilor, cu mii și mii de pelicani comuni şi creţi!...
      Doar Mitea Zenovei, Zaharia Butâlkin şi Zarnica Huciubat, care lucrau în trei schimburi, de pază, fuseseră aleşi, căci ceilalţi ,,se îngălbeneau la faţă, vomitau de-şi întorceau stomacul pe dos și-i pălea durerea de cap”.
      Primăvara, mai întâi venea în recunoaştere ,,Tartorul” pelicanilor, după cincisprezece martie, vizita locurile, ca să nu fie pericole, constata dacă timpul era bun. Apoi, după două săptămâni se întorcea cu ,,escadrilele” de câte trei-patru sute de pelicani fiecare, adică vreo două sute de perechi, şi se aşezau peste plauri şi maluri, cuibărind, construind cuiburi noroioase.
      Când se întorceau, stuful verde, nou, care răsărea răzbătea printre firele uscate, de anul trecut, iar primii nuferi care se deschideau erau de un alb atât de pur și intens, încât străluceau precum soarele, la amiază! Mățișorii de salcie

gălbui şi cu picățele portocalii arătau că temperatura crescuse peste cinsprezece grade!...
    ,,Tartorul” niciodată nu părăsea colonia. El nu pleca după hrană, ca ceilalţi. Acesta supraveghea și cerceta neîncetat dacă sunt condiţiile bune de cuibărit şi supravieţuit, dacă pândeşte vreun pericol, căci, în aceste cazuri, îşi lua ,,escadrila” şi se muta în alte locuri, mai primitoare…
     Cei care plecau să aducă hrană se întorceau cu scrumbie, ştiucă, crapi, lini, tot felul de peşte adus de la Dunăre, din canalele şi gârlele Deltei sau chiar din mare…
    ,,Paznicii” aveau tot felul de îndeletniciri: ,,colectau” puii de pelicani, care erau uşor de prins în plase sau chiar cu mâinile, şi îi ,,livrau”, după ordinele primite, în diferite ţări: Franţa, Germania, Belgia, după cum aveau contracte; sau ,,puneau crotalii”, adică nişte inele din aluminiu cu numere în care erau înregistrate vârsta, locul etc. Cândva prinseseră un pescăruş de peste o sută de ani care fusese ,,înregistrat la Moskova în 1880.
     Veneau cercetători care filmau din adăposturi bine camuflate în stufărişuri întreaga activitate a pelicanilor, cum cuibăresc, cum se hrănesc, cum se organizează…Aceştia aveau ,,pontoane dormitoare” dotate cu generatoare de curent electric, aragaz, butelii cu gaz metan, cuptoare, hrană diversificată –conserve, legume şi fructe uscate, nu ca pescarii Deltei care locuiau în colibe improvizate din stuf, mâncau numai pește, preparat în toate felurile posibile și ,,se spârcâiau alb, ca pelicanii”, şi beau apă direct din canale, cu ,,ispolul”, iar ca băutură nu le lipsea spirtul sanitar pe care-l denumeau în diferite feluri: ,,Sandokan, Cernobâl” etc.
     În sfârşit, paznicii păzeau puii de pelicani, ca să nu fie răpiţi de hereţi ori ulii sau acvile cu gheare puternice, să nu le mănânce câinii de la colibele pescarilor ouăle, sau chiar să nu fie ucişi de pescarii care duşmăneau pelicanii, pentru că îngurgitau cantităţi impresionante de peşte, mai mult decât reuşeau ei să prindă în plase şi să predea la cherhana pentru a-şi încasa salariul ,,în funcţie de cantitatea prinsă”. De aceea, unii dintre pescari, dacă nu era atent paznicul, veneau şi călcau ouăle în picioare!...
     Un pescar avea ,,norma” să prindă câte cinci sute de chile de peşte pe lună pe care să-l predea la cherhana. Dar pescarii socotiseră că într-o săptămână, aceste colonii de pelicani, stârci, egrete, cormorani, scufundaci, ţigănuşi etc. mâncau mult mai mult peşte decât reuşeau să prindă toţi pescarii Deltei într-o lună!...
     Mitea Zenovei păzea pelicanii până în octombrie, când migrau, apoi tăia stuf cu ,,tărpanul”, iar când gerul era straşnic, tăiau gheaţă ca să aprovizioneze gheţăria cherhanalei pentru vară. Nu duceau lipsă de muncă!...
     Lui Mitea Zenovei îi era cel mai greu, vara, pe caniculă și secetă, când miesmele erau de nesuportat chiar și pentru el, despre care se spunea că ,,nu avea miros!”
     Apa cu frunzele mari, de nufăr, scădea; doar măciuliile de nuferi galbeni rămâneau ridicate câteva palme deasupra nivelului apei.
............

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Iulian Boldea] [Mircea Petean] [Liviu Antonesei] [Miron Kiropol] [Mircea Braga] [Magda Ursache] [Eugen D. Popin] [Liliana Danciu] [Andrei Zanca - II] [Mircea M. Pop] [Horea Porumb] [Dan Danila] [Anisoara V. Cira] [Rodica Braga] [Mihaela Albu] [Monica Pillat] [Radu Ciobanu] [Hans Enzensberger] [Guenter Kunert] [Guenter Eich] [Dan Anghelescu] [Juan R. Jimenez] [Wolfgang Baechler] [Saskya Jain] [Hans Dama] [Elisabeth Anton] [Luminita Rusu] [Luca Cipolla] [Eduard F. Palaghia] [Paul Sarbu] [Aurelian Sarbu] [Bertolt Brecht] [Tanikawa Shuntaro] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]